Hai să începem aventura transformării tale
Cred cu tărie că indiferent de domeniul de activitate, dacă vrem să avem rezultate mai bune, avem nevoie să devenim LIDERI mai buni. Și mai cred că leadershipul autentic nu este legat de nici un fel de FUNCȚIE, TITLU sau POZIȚIE. Mai mult decât atât, orice persoană ar trebui să DEVINĂ Lider, ÎNAINTE de a avea o funcție. Iar dacă are deja o funcție de conducere, ar trebui să înțeleagă că asta nu-l transformă automat într-un LIDER. Leadershipul este mai mult despre CINE EȘTI decât despre CE ești. De modul în care ne conducem pe noi înșine, APOI pe ceilalți, vor depinde toate rezultatele noastre.
Dacă ești nemulțumi de rezultatele pe care le ai, de influența pe care o ai și îți dorești mai mult. Dacă vrei să găsești soluții la problemele cu care te confrunți și daca ești hotărât să faci o schimbare reală a rezultatelor tale, te aștept! Îți voi face cunoștință cu legile leadershipului! Va depinde de tine apoi să continui procesul, aplicându-le în viața ta și trecând la următorul tău nivel!
Te invit la un Grup Mastermind pentru Lideri!
“TOTUL ÎNCEPE ȘI SE SFÂRȘEȘTE CU LEADERSHIPUL” – John C. Maxwell.
Aceste legi atrag consecințe. Aplică-le și oamenii te vor urma. Ignora-le și nu vei putea să-i conduci pe alții. Vestea bună este că oricare dintre aceste legi pot fi învățate! Cu cât este mai mare numărul de legi pe care îl învăţi, cu atât vei urca mai ușor pe un nou nivel de leadership.
==>> Ce este un Grup Mastermind?
Grupul MASTERMIND oferă o combinație de brainstorming, educație, responsabilitate și sprijin într-un grup foarte restrans de oameni unde îți vei ascuți abilitățile personale și de business. Un grup Mastermind te va ajuta pe tine și membrii grupului de minți potrivite să atingeți succesul.
Participanții se provoacă reciproc pentru a-și stabili obiective importante, și cel mai important, pentru a le realiza. Grupul necesită angajament, confidențialitate, dorința de a fi creativi și fiecare să vină cu idei / soluții, si să se sprijine reciproc cu sinceritate totală, respect și compasiune. Membrii grupului Mastermind acționeaza ca un catalizator pentru creștere și dezvoltare, ei te mențin focusat și te ajută să te deplasezi constant către lucrurile importante din viața personală și profesională. Într-un grup mastermind, agenda unei întâlniri aparține grupului și participarea și angajamentul fiecărei persoane este cheia.
==>> Organizez 2 Grupuri Mastermind – unul pentru cei mai matinali și unul pentru cei care preferă dupămasa. Ambele grupe mastermind sunt GRATUITE și pot participa maxim 15 oameni la fiecare.
Grup Mastermind 1
Când: În fiecare Miercuri începând cu 04.11.2015
Ora: 8:30 – 10:00 AM
==>> Doar 15 locuri disponibile!
Grup Mastermind 2
Când: În fiecare Joi începând cu 05.11.2015
Ora: 17:30 – 19:00 PM
==>> Doar 15 locuri disponibile!
==>> Durata: grupurile se desfășoara în 7 întâlniri săptămânale a câte 90 de minute fiecare, la sediul Natural Center – Oradea, Bd. Dacia nr. 110 (lângă Of.Poștal 9), în fiecare Miercuri și Joi începând cu 04 respectiv 05.11.2015
==>> Programa întâlnirilor săptămânale:
Săptămâna 1
INTRODUCERE
LEGEA PRAGULUI LIMITATIV: Aptitudinea de a fi lider determină nivelul de eficiență al unei persoane.
LEGEA INFLUENTEI: Adevărata măsură a știintei conducerii este influența – nici mai mult, nici mai puțin.
LEGEA PROCESULUIi: Știința conducerii se invață zilnic și nu într-o zi.
Săptămâna 2
LEGEA NAVIGATIEIi: Oricine poate să țină cârma unei nave, dar numai un lider cunoaște cursul.
LEGEA ADITIEI: Liderii adaugă valoare servindu-i pe ceilalți.
LEGEA BAZEI SOLIDE: Încrederea stă la baza științei conducerii.
Săptămâna 3:
LEGEA RESPECTULUI: Oamenii îi urmează în mod natural pe liderii care sunt mai puternici decât ei.
LEGEA INTUITIEI: Liderii evaluează totul prin înclinația către știința conducerii.
LEGEA MAGNETISMULUI: Cine se aseamănă, se adună.
Săptămâna 4:
LEGEA CONECTARII: Liderii ating inima înainte de a întinde mâna.
LEGEA CERCULUI INTERN: Potențialul unui lider este determinat de cei care îi sunt apropiați.
LEGEA DELEGARII: Numai liderii încrezători pot oferi forță și altora
Săptămâna 5:
LEGEA MULTIPLICARII: Este nevoie de un lider pentru a promova alt lider
LEGEA ACEPTĂRII: Oamenii acceptă mai întâi liderul și de-abia apoi viziunea acestuia
LEGEA VICTORIEI: Liderii găsesc întotdeauna o cale prin care echipa lor să câștige.
Săptămâna 6:
LEGEA AVANTULUI: Avântul este cel mai bun prieten al liderului.
LEGEA PRIORITATILOR: Liderii înțeleg că activitatea nu înseamnă neapărat și rezultate.
LEGEA SACRIFICIULUI: Un lider trebuie să renunțe întotdeauna la ceva pentru a merge mai departe.
Săptămâna 7:
LEGEA SINCRONIZĂRII: Momentul în care preiei conducerea este la fel de important ca direcția în care mergi și ca modalitățile prin care faci un anumit lucru
LEGEA CRESTERII EXPLOZIVE: Pentru a crește formează-ți susținători – pentru a te multiplica formează lideri
LEGEA MOȘTENIRII: Valoarea permanentă a unui Lider se măsoară prin intermediul succesorilor lui
În urma completării formularului veți fi contactați telefonic pentru o scurtă discuție (5 minute) în care vom stabili dacă interesele dvs. de dezvoltare se potrivesc cu tema evenimentului. (ca și valori, deschidere, atitudine, dorință de creștere personală, interese etc.)
Înscrie-te la unul din Grupurile Mastermind din Oradea
în doar 3 pași simpli:
1- Completezi formularul de aici
2- Confirmi adresa de e-mail
3- Te sunăm pentru a stabili detaliile
Grăbește-te, sunt doar 15 locuri în fiecare Grup!