Spuneti-mi, n-ati vazut cumva o tara?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afara;
Azi am venit si-o caut cu ardoare,
Dar n-o gasesc si-n suflet rau ma doare.
O caut peste tot, am fost si-n sate,
Ogoare plang in buruieni lasate,
Inspre paduri, potecile uitate
M-au ratacit intr-un pustiu de cioate.
Acasa poarta nu e zavorata,
Caci mama tot mai iese si se uita;
Atata dor i-a mai ramas pe lume,
Feciorii sa-i mai strige iar pe nume.
Mosneagul iese-n cale si-o intreaba:
“Vine?
-La anul, cred! Acu-i la treaba,
La noi in tara-i multa saracie.
Stiu ei – ca de-or veni, la ce sa vie?!”
Spuneti-mi, n-ati vazut cumva o tara
Cantata de poeti odinioara,
Cu ochi de cer si plina de verdeata?
Am fost si-am cautat-o si la piata.
Acolo nu era, de buna seama,
Ca prea o injurau romani de mama;
Harbuzul, patrunjelul, biata pruna,
Erau culese, parca, de pe Luna!
Chiar, voi nu ati vazut pe jos o tara,
Calcata in picioare si murdara?
Ce-aveti cu ea? Nimica nu va cere,
Eu o declar singura mea avere!
