Era un timp in copilarie cand,duminica dimineata, telefonul suna si mama ne chema sa mancam impreuna la masa de pranz,acasa.
De oriunde am fi fost,asteptam masa de duminica in familie asa cum asteptam o zi de mare sarbatoare. Nici un gust nu-l intrecea pe cel al supei de pui facut de mama mea duminica de duminica.
Imi amintesc ca eram toti,era casa plina si aveam sentimentul ca suntem impreuna. Printre atatea amintiri depanate in jurul mesei,glasul bland al mamei ne-ntreba?
-~si ce-ati mai facut aceasta sapatamana dragii mamei?~
Oricate griji sau nelinisti aveam pe suflet,blandetea si duiosia mamei alungau totul.
Azi,parinti mei sunt plecati demult la ruga in ceruri,iar sunetul de telefon a fost luat de clopotul tanguit al unei bisericii din apropiere care ne cheama… acasa.
Ea,mama biserica,ne asteapta-mpreuna cu Tatal nostru Ceresc ca si ceilalti parinti.. la masa.
Exista oameni care nu o viziteaza pe aceasta mama pentru ca nu mai au ce-I cere,pentru ca le cere sa intre acolo cu frica,cu smerenie,pentru ca de-atea ori sau rugat in ea dar n-au primit. Sau altii nu o viziteaza pentru ca sunt prea.. ocupati.
La ea,la mama biserica nu te duci sa ceri. Nu te duci sa iei,nici sa primesti.
Te duci sa duci. Dragoste. Din prea plinul sufletului tau pentru toti napastuitii soartei.
Te duci pentru iertare. Te duci pentru dragoste. Si te duci pentru Adevar.
Te duci sa-ti dai jos povara de pe umerii grei din ultima ta saptamana.
Azi peregrinez.Intr-un sat uitat parca de lume,glasul unui parinte preot rasuna ravasitor.Glasul lui ar putea concura cu vocea celor mai mari baritoni de pe scenele lumii,dar cui ii pasa?!
Nici nu-mi dau seama cand si de ce am ajuns aici sa-l ascult. Important e ca-n timp ce-l ascult ma simt acasa. La casa mamei din sat asteptand supa fierbinte de la pranz.
O mare de oameni se-ndreapta grabiti spre iesire sa-si ia prescura,in timp ce eu ma-ndrept spasit spre el,cel care pentru cateva clipe va fi vocea mamei mele din copilarie:
-~si ce-ati mai facut aceasta sapatamana dragii mamei?~
Pentru cei mai multi, ,povara unei spovedanii a fost luata azi de cabinete psihologice somtuase si terapii care mai de care mai sofisticate.
De fiecare dintre ele e nevoie.
Dar nimic n-o intrece pe ea,mama mea de duminica cu toti fratii mei adunati sa soarba o fierbinte “supa de pui~ pentru suflet.
Azi,nu mai alergam la ea,la mama de duminica sa ne plangem spasiti povara.
Petrecem tacuti clipe care ne despart de eternitate.
In urma noastra, ea,mama de duminica ramane goala si pustie pana la o noua duminica.
Nu mai avem nici timp. Nici sa vorbim,nici sa ne strangem in brate ca alta data. Doar el,orologiul ramane singur,stapan peste timp.
